VISELE – abordate psihanalitic

Foarte pe scurt (cat este posibil) …
Cum poate fi definit visul? – este reprezentarea simbolica a unei
dorinte sau a unei pulsiuni, pe de o parte, dar poate fi vazut si ca o reactie in timpul somnului la diversi stimuli, interni sau externi. Pe scurt, visele transmit/satisfac dorinte, insa intr-un mod deformat. Acestea chiar reprezinta, in alta ordine de idei, o supapa de siguranta (rol de eliberare de inhibitii), prin satisfacerea simbolica, fictiva, a acelor dorinte ascunse care, in lipsa viselor, ne-ar putea stapani pe deplin transformandu-ne in fiinte rele, nemiloase, surescitate sau total nevrozate, din
cauza reprimarii prea puternice a celor mai rusinoase dorinte ale noastre.
In vis se delimiteaza un continut manifest (tot ce ne apare in timpul somnului), care se poate prezenta ca absurd/irational, si unul latent, care – in fapt – apare ca rezultat al unei etape intermediare, aceea de interpretare/descifrare. Uneori un vis poate fi descifrat mai usor, deseori mai dificil. Rezultatul intepretarii este greu de acceptat, de cele mai multe ori, deoarece reflecta tendintele noastre ascunse, sentimentele inconstiente, secretele noastre intime pe care, treji fiind, le cenzuram/refuzam …
Visele, sunt de multe ori angoasante, teama reflectand marele conflict intre pulsiunile care-si cer satisfacerea, dorintele primare, profund organice/instinctive, si rezistenta pe care le-o opune Supraeul (componenta morala a psihicului).
Cum este visul (caracteristici):
– simbolic (exprima tendintele profunde, interioare)
– scenic (visul poate aparea ca o adevarat piesa de teatru, cu personaje puse in scena)
– compus (pot fi prezente, intr-un singur vis, elementele mai multor experiente intime, ca intr-un puzzle)
– condensat (in cateva minute de somn, puteam ramane cu impresia ca am visat o noapte intreaga), de asemenea, presupune si suprapunerea unor stari care pot fi chiar contradictorii
– vizual (aproape in totalitate visele transmit imagini)
– aluziv (unele personaje din vis sunt, de fapt, substitute/inlocuitoare ale altora, ascunse)
– poate fi interpretat
Tipuri de vise: irational, care, prin structura, se aseamana cu o poveste; de asemenea, putem vorbi despre vise linistite, vise anxioase, ciudate, macabre, confuze, precise, vise în alb si negru si vise în culori, vise profetice etc.
Metode de intepretare:
– interpretarea asociativa = analistul are nevoie de cooperarea pacientului, pentru cautarea, impreuna, a adevarului din spatele aparentelor si a ajunge la sursa raului
– atunci cand rezistenta pacientului este mare (refuzuri cauzate de rusinea resimtita fata de propriile dorinte ascunse), se poate apela si la simboluri = interpretarea simbolica a viselor …
Cateva exemple de simboluri folosite in psihanaliza:
– abis = stare profunda de anxietate (teama fara motiv)
– alunca = dorinta placerilor solitare
– animale feroce = agresivitate, pasiuni dezlantuite
– apa = dorinta de a avea copii
– arbore = ambitii, simbolul virilitatii
– arde = frustrare sexuala
– bogat = compensarea unu sentiment de inferioritate cauzate de probleme financiare
– calatori = teama de o despartire definitiva
– cheie = dorinta de a reusi
– cutit = simbol al virilitatiisi al fortei psihice, dar si agresivitate impotriva cuiva
– dansa = dorinta de relatii intime
– faliment = frica de impotenta sexuala
– fiara salbatica = la fecioare, teama de viol
– friptura = frica de a descoperi ceva grav
– incendiu = tema unei persoane de a nu se putea stapani
– judecator = simbol al autoritatii paterne
– labirint = nesiguranta
– lacrimi = complex de vinovatie, dorinta de a fi pedepsit
– manca = lipsa dragostei, dorinta de a fi iubit
– oglinda = indoieli
– pasare = dorinta de nou
– piatra = dorinta de a fi pedepsit pentru o vina resimtita
– prieten = dorinta de confort
– scari = dorinta sexuala intensa
– tren = dorinta de a avea relatii cu persoane de sex opus
ETC ETC ETC
Rolul viselor: le putem analiza, intr-un demers de reflectare profunda asupra a ceea ce suntem cu adevarat … putem indentifica tendintele ascunse, cauzele suferintelor sufletesti resimtite zi de zi … prevenind astfel nevrozele sau fobiile … evitand actele ratate, ne folosim mai eficient propria energie, atingand un nivel superior in ceea ce priveste calitatea vietii personale …
Sfaturi pentru intepretarea propriilor vise:
1. Notati-va visele într-un carnet. E preferabil sa le scrieti întotdeauna imediat ce va treziti, fara sa asteptati prea mult timp si astfel sa le pierdeti firul.
2. Împartiti-va visul în elementele componente. Nu-i dati o interpretare de ansamblu si rezistati tentatiei de a-i acorda un sens premonitoriu.
3. Nu uitati ca visul cel mai frumos si mai placut poate ascunde dorinte de nemarturisit.
4. Faceti asocieri între gândurile dumneavoastra si diferitele parti ale visului, fara sa excludeti ideile care vi se par neînsemnate sau obscene.
5. Faceti apel la simboluri doar atunci când nu reusiti sa le atribuiti lucrurilor visate o valoare în sine.
6. Nu va scandalizati daca majoritatea viselor pe care le aveti ascund pulsiuni de violenta, de ura sau, mai ales, dorinte sexuale (si anume de tip incestuos).
7. Nu va încredeti în memorie si notati asocierile sau interpretarile simbolice lânga fiecare element al visului care le corespunde.
8. Comparati-va visele si interpretarile pe care le-ati dat. Probabil ca toate sau aproape toate au un punct comun sau un fir conducator.
9. Nu neglijati ceea ce am spus despre condensare si despre deplasarea onirica.
10. Tineti cont si de o eventuala suprainterpretare, care poate veni sa se adauge primei interpretari si sa o completeze.
11. Amintiti-va ca visele pot fi influentate si de factori externi sau de bolile fizice. Foame, sete, caldura, frig, dureri de burta etc, toate pot functiona ca stimuli responsabili de aparitia unor cosmaruri.
12. Abtineti-va sa le explicati altora rezultatele investigatiilor personale, deoarece în acest mod riscati sa apara tot felul de confuzii si, astfel greselile altora se vor adauga celor facute de dumneavoastra în timpul interpretarii; daca poate va înselati, mai bine sa o faceti singuri. Nu renuntati înca de la prima dificultate cu care va confruntati, caci interpretarea rapida a viselor nu-i deloc usoara, iar obstacolele sunt de neocolit
13. În momentul în care ajungeti sa va confruntati cu realitatea dorintelor dumneavoastra inconstiente, nu le transformati într-o boala. Interpretarea viselor îl pune pe individ fata în fata cu raul de care sufera, permitându-i astfel sa se vindece si sa-si asume o atitudine pozitiva în fata greutatilor vietii.